fbpx

Ne vom concentra atenția în acest articol asupra frigiderelor încorporabile (built-in), aparate frigorifice care pot fi complet integrate în coloanele de mobilier, devenind astfel invizibile, ascunse în spatele ușilor de mobilier, pentru a menține volumetria și conceptul de design al unei bucătării moderne.

Bineînțeles, există varianta alegerii unui frigider de sine-stătător (free-standing), unde varietatea modelelor este mult mai mare, însă de cele mai multe ori, promisiunile de tehnologie sunt hiperbolizate în marketing, iar în sine, un frigider built-in are capacități tehnice echivalente cu unul de sine-stătător.

Totodată, în virtutea construcției unei bucătării personalizate, recomandarea noastră este să încorporăm frigiderul și congelatorul pentru armonie în design. Mai mult, un frigider încorporabil nu va face notă discordantă cu configurația de mobilier bucătărie, iar design-ul va arăta întotdeauna la fel de actual.

În general, clienții noștri sunt îngrijorați că frigiderele built-in sunt mai mici ca volum față de frigiderele free-standing. Din fericire, există disponibile variante de frigidere built-in care bifează toate cerințele necesare de volum și funcționalități, în multiple combinații practice, cu avantajul personalizării fronturilor.

Discuții la rece

Mai mult decât mobilier, atunci când lucrăm proiectare de bucătărie, majoritatea clienților noștri își doresc electrocasnice noi – cuptor, plită, hotă, cu accent important pe alegerea aparatelor frigorifice.

Să nu uităm faptul că proiectul unei noi bucătării aduce cu sine un nou stil de viață, respectiv noi dorințe și necesități, cum ar fi o zonă dedicată vinurilor, ceea ce implică în special un răcitor de vinuri (vinotecă frigorifică).

Pentru a identifica soluția în ecuația de alegere a combinației frigorifice optime pentru fiecare proiect (în varianta built-in), trebuie să urmărim o serie de condiționări tehnice (dimensiuni și volum), iar decizia finală se bazează pe considerente practice și de lifestyle.

Am organizat ghidajul teoretic în funcție de câteva întrebări esențiale pentru care ai nevoie de răspunsuri cu aplicare în prezent sau cu orientare în viitor.

Considerente practice – Cum utilizezi bucătăria?

Gătești produse semi-preparate și le depozitezi la rece în pungi, caserole și ambalaje? Pregătești des produse crude, cum ar fi carne, ouă, legume, leguminoase?

O regulă de lucru ar fi să ținem carnea separat în frigider, preferabil cât mai jos, unde este cel mai rece. Carnea necongelată trebuie gătită în timp util, altfel trebuie ținută la congelator pentru păstrare pentru termene mai lungi.

Cât de des faci cumpărăturile?

Dacă faci cumpărături o dată la 3 zile, nu îți trebuie frigider cu specificații extra, orice legumă rezistă 3 zile la frigider. Dacă faci cumpărături o dată pe săptămână, trebuie să te gândești la stocare și împărțirea zonelor de alimente față de zona de apă, sucuri, deserturi, fructe.

Noi propunem separarea alimentelor în 3 categorii – alimentele prime (crude, de gătit, care urmează să intre la gătit), alimente semi-preparate și zona de cafeteria (sucuri, deserturi, gustări).

În materie de stocare, un frigider trebuie să fie bine aerisit pentru a funcționa la parametri optimi. E important să nu înghesuim alimentele la interior pentru a permite aerului să circule, să asigure ventilație și eficiență energetică. Nu alegem un frigider pentru a-l utiliza la capacitate maximă de stocare, trebuie să acordăm spațiul necesar pentru a identifica și prelua ușor alimentele.

Un pont inspirat ar fi să menții frigiderul stocat undeva la două treimi din volumul maxim, iar atunci când este aproape gol, o idee ar fi să stochezi câteva sticle cu apă pentru a menține o temperatură constantă.

Cum și cât de des gătești?

Trebuie să ai în vedere că vei deschide frigiderul de minim 5-6 ori înainte să aduci tot inventarul de alimente la dispoziție pentru pregătirea mâncării, iar de fiecare dată când deschizi ușa, echilibrul termic va fi afectat – temperatura din interior crește, iar după închiderea ușii se produce umiditate și frigiderul îngheață, în mod special dacă frigiderul nu este No-Frost.

Frigiderele No-Frost sunt răcite cu jeturi de aer rece, nu produc gheață la interior, însă unele alimente depozitate în zona din spate vor îngheța în cazul unor dezechilibre termice generate de deschideri repetate ale ușii.

Considerente de lifestyle – Câți membri are familia?

Într-o familie numeroasă, fiecare membru are propria dietă, propriile preferințe alimentare, propriile alimente și preparate care trebuie depozitate în frigider, astfel necesitatea de spațiu suplimentar devine importantă, atât pentru frigider, cât și pentru congelator.

Organizezi petreceri des cu mulți prieteni și/sau familia?

Ai nevoie de spațiu pentru băuturi, pepene, dulciuri, tort, gustări fresh. În plus, te-ar ajuta foarte mult un răcitor de vinuri pentru a menține temperatura ideală a colecției de vinuri, iar oaspeții tăi vor aprecia o “primire rece” și un vin etalat la întregul său potențial.

Dacă ții câte o petrecere o dată la 2 săptămâni, trebuie să te gândești la volumul frigiderului, însă dacă nu primești oameni prea des, spațiul suplimentar nu este atât de important.

Cum stochezi cel mai eficient alimentele în frigider?

Ușa

Ușa este cea mai caldă zonă a frigiderului deoarece schimbul termic între temperatura camerei și temperatura interioară a frigiderului se face foarte rapid la deschiderea ușii. Este recomandat să stochezi pe ușă cele mai puțin perisabile alimente – ketchup, muștar, sosuri, condimente cu termen lung de valabilitate, ori sucuri și alte băuturi fresh. Chiar dacă unele frigidere au compartimente pe ușă pentru unt și ouă, ar fi indicată depozitarea lor pe etajerele inferioare, unde este cel mai rece.

Rafturile superioare

Rafturile de sus mențin cea mai consistentă temperatură în frigider. Pot fi utilizate pentru lactate, alimente gata de consum sau preparate care urmează a fi consumate în termen scurt. Este indicat să păstrezi toate preparatele de consum rapid în același loc din frigider, de preferință în partea din spate a rafturilor pentru a se menține cât mai rece posibil.

Rafturile inferioare

Este recomandată păstrarea cărnii crude în raftul inferior. Dacă frigiderul nu este prevăzut cu un sertar pentru carne (pește, pui, vită), păstrați carnea în ambalajul original și luați în considerare cumpărarea unor coșuri de plastic transparente sau casolete pentru a preveni contaminarea încrucișată.

Sertarul de legume

Sertarele inferioare de legume sunt concepute pentru a menține umezeala care ajută la menținerea fructelor și legumelor în stare proaspătă. Dacă există o opțiune, te poți asigura că nivelul de umezeală este mai ridicat deoarece umezeala împiedică uscarea produselor.

MY KITCHEN STUDIO

Concluzii

Înainte să alegi un frigider, cel mai bine ar fi să începem cu dezvoltarea unui proiect de bucătărie bazat pe specificații concrete – dimensiuni, funcționalități, materiale, astfel încât să putem încorpora electrocasnicele conform unei configurații personalizate.

Click pe butonul de mai jos pentru o programare de consultanța design de bucătărie, împreună putem găsi cele mai bune soluții pentru noua ta bucătărie.

Andrei Nicolescu

Andrei Nicolescu

Brand Manager MyKitchen | Telefon: 0751 785 785 | E-mail: info@mykitchen.ro | Sunt responsabil de activitățile de publicitate MyKitchen | Dacă vrei să colaborezi cu noi, sunt aici să fiu de ajutor.

MY KITCHEN STUDIO

Programări consultanță

Alege o dată și un interval orar din formular pentru a realiza o programare de consultanță design de bucătărie la showroom MyKitchen Studio.

MyKitchen. Bucătării cu personalitate.