Fiecare discuție despre o nouă bucătărie personalizată ajunge să fie monopolizată la un moment dat de subiectul despre alegerea blaturilor – pentru corpuri la perete, peninsulă, insulă sau masă snack.
Clienții noștri își doresc să afle totul despre materialele de blat – dacă se pătează ușor, dacă se zgârie, dacă sunt rezistente la șocuri, dacă se întrețin ușor. Oare quartzul pentru blat este mai bun decât ceramica? Oare piatra naturală este mai bună decât HPL stratificat? Am tratat aceste considerente într-un articol anterior despre blatul de bucătărie.
Mai presus de materiale pentru blaturi și caracteristicile lor tehnice, ar fi indicat să vorbim și despre modul în care materialul de blat poate fi personalizat pentru bucătăria ta. O bună parte din designul unei bucătării este definit de alegerea unor anumite detalii care conturează tabloul final.
Aceste detalii sunt elementele diferențiatoare dintre o bucătărie standard și o bucătărie custom-made care permite personalizarea unor chestiuni de finețe (grosimi, profile, îmbinări) pentru a obține efecte de stil și a spori valorile ergonomice.
Cum poate fi personalizat blatul de bucătărie?
În acest articol ne vom concentra atenția asupra combinațiilor dintre profile de cant pentru blaturi, profile de deschideri pentru uși, inclusiv profile superioare de ușă disponibile în oferta Binova Cucine, unul dintre partenerii noștri principali de producție.
Combinațiile de personalizare ale blatului sunt bazate pe o serie de 11 profile de blat (7 profile diferite și 4 grosimi), 4 tipuri de deschideri și 9 profile de ușă, astfel combinările și permutările dintre cele 3 categorii de profilări generează 396 de variante de asocieri, fiecare cu identitatea proprie.
Profile de blat
Profile de ușă
Tipuri de deschideri
Relația estetică între profilul de blat, tipul de deschidere și profilul de ușă
Înainte de a face o alegere, trebuie să luăm în considerare câteva criterii de personalizare, inclusiv câteva criterii tehnice de fezabilitate. Nu toate materialele pot fi livrate cu orice profil personalizat sau în orice combinație de profile datorită unor constrângeri de producție, însă o bună majoritate de materiale permit profilări de variate tipuri, iar combinațiile dintre profilări sunt la fel de importante pentru tabloul final ca și materialele.
Pentru a face o alegere în personalizarea profilelor, este indicat să avem în vedere 3 factori principali:
-
Funcționalitate
Cum va fi de ajutor în funcționalitate combinația de profile?
Din punct de vedere al funcționalității, combinația de profile conferă priză manuală pentru deschiderea ușii atunci când nu optezi pentru un mâner. De asemenea, unele profile de blaturi sunt gândite pentru a colecta firimituri sau lichide pentru o curățare mai simplă.
Alege o combinație de profile în funcție de modul cel mai simplu și natural prin care vrei să interacționezi cu mobilierul de bucătărie. Vei deschide și închide de nenumărate ori ușile sau sertarele, e bine să fie relativ simple de utilizat.
-
Costuri
Care sunt costurile implicate în personalizarea profilelor?
Costurile realizării unor profile personalizate sunt suplimentare variantelor standard deoarece fiecare detaliu presupune anumite intervenții tehnice în cadrul fabricii de producție.
Nu trebuie să te sperie acest cost suplimentar, îl poți considera similar cu extra-opțiunile pe care le alegi atunci când îți personalizezi un autoturism nou, iar avantajele practice și estetice sunt un motiv bun să consideri toate tipurile de opțiuni disponibile pentru noua ta bucătărie.
-
Estetică
Cum vor îmbunătăți profilele personalizate aspectul bucătăriei?
La nivel de estetic, geometria particulară rezultată dintr-o alăturare inspirată de profile încântă privirea și definește un stil ieșit din comun. Adesea, o bună parte din designul bucătăriei este reprezentată de anumite alegeri și combinații de alegeri de detaliu care conferă un rezultat mai impresionant decât suma părților pentru tabloul final.
1 – Profil blat Duna + Profil ușă Scava
2 – Profil blat Spiga + Profil ușă Zenit 30°
3 – Profil blat Top Rail + Gola ELLE + Profil ușă Bluna 30°
4 – Profil blat Solid 12 + Gola EMME + Profil ușă Bluna 30° aluminiu
5 – Profil blat Solid 12 + Fronturi Avola cu mâner integrat din aluminiu
6 – Profil blat Solid 12 + Profil blat Solid 60 + fronturi Vogue cu mâner vertical integrat
Hai să vedem ce funcționează pentru tine
În ședințele de consultanță de proiectare, te putem ajuta să definești modul tău de lucru în bucătărie, să definești criteriile tale estetice și practice, materialele și profilările preferate, astfel să poți alege soluțiile ideale pentru bucătăria ta.
One Comment