fbpx

Domeniul bucătăriilor realizate la comandă, parte importantă din domeniul extins al designului interior, ne aduce aproape de oameni foarte interesanți, atât de aproape încât ajungem să îi cunoaștem chiar în mijlocul spațiului privat, în interiorul propriei case.

Accesul nostru în cadrul acestui spațiu privat este total și imersiv. Ni se deschid ușile din etapele de start ale unui proiect – de la discuțiile de consultanță unde aflăm ce își dorește fiecare pentru bucătăria de acasă, până la măsurători și proiectarea propriu-zisă, urmată de montaj, atunci când echipa noastră vine acasă pentru a aduce proiectul în realitate.

Ajungem să cunoaștem oameni din diverse domenii de activitate, fiecare cu o poveste proprie, fiecare cu propria viziune asupra confortului de acasă.

Alina este unul dintre acei oameni foarte modești care nu epatează la primele interacțiuni cu privire la viața profesională sau în materie de cerințe excentrice pentru bucătăria personalizată. Acolo unde unele persoane ar dori un control mai direct, de “client”, asupra procesului de design (cu modificări, noi cerințe, gândiri și răzgândiri), Alina a avut încredere în viziunea noastră pentru noua sa bucătărie.

La urma-urmei, de ce să intervii peste specializarea unui proiectant plătit să te ajute?

Procesul creativ de proiectare a bucătăriei a însemnat 2 întâlniri, una de consultanță, alta de prezentare, apoi proiectul a intrat în producție cu felicitări din partea Alinei.

bucătărie albă cu peninsulă

La nivel creativ, am pornit de la planul open space de la parterul noii case și am desenat o configurație de bucătărie all-white cu peninsulă și masă snack care pune în valoare spațiul disponibil și definește 3 zone de interes – bucătăria în sine, o zonă de luat masa și zona de living room.

Alina a căutat o schimbare de lifestyle și s-a mutat de la apartamentul din București la o casă nou construită la suburbie, într-un cartier rezidențial cu străzi denumite după nume de păsări. Poate că drumul spre birou este un pic mai lung, însă apropierea de pădure, liniștea deplină și aerul curat oferă toate compensările necesare.

A achiziționat casa “la roșu” la începutul anului 2021 și s-a mutat cu pisica Peppa la mijlocul lui septembrie 2021. Nu este la prima experiență cu echipe de lucru, furnizori, construcții, montaje și furnizori, iar procesul a fost destul de simplu, ba chiar dezvoltatorul a livrat casa cu o săptămână mai devreme.

Noua bucătărie a fost cireașa de pe tort, ultima piesă din proiectul rezidențial, piesa menită să rotunjească amenajarea interioară a spațiului de parter.

Bucătăria Alinei

Click pe fotografie pentru varianta full-size.

Materiale:

  • Fronturi: PET BIANCO NORDICO OPACO
  • Blat de lucru: LAMINATO HPL BETON FB 02
  • Masă snack: NOCE CANALETTO

Ce a inspirat forma și alegerea materialelor pentru bucătărie?

Știu că forma urmărește funcționalitatea, iar spațiul generos de la parter a dictat forma în U a bucătăriei, menită să ofere un încadrament pentru activitățile de bucătărie, cât și o departajare față de zona de living room.

Apropo de culori și materiale, pisica mea Peppa, albă, pufoasă și cu personalitate, a fost, într-o anumită măsură, inspirația pentru cromatica bucătăriei – o bucătărie albă ca lumina dimineții. Totul este alb, de la chiuvetă, robinet, inclusiv dispensorul de șervețele, iar această cromatică, în contrast cu masa snack de lemn Noce Canaletto, mă binedispune zilnic.

bucătărie albă cu peninsulă

Ce provocări ați întâmpinat în procesul de proiectare?

Centrala trebuia să fie încorporată într-o coloană, însă am montat centrala după prima variantă de proiect și am chemat echipa MyKitchen să refacă măsurătorile inițiale pentru a încadra centrala. În afară de această chestiune tehnică, la nivel estetic nu am modificat nimic din propunerea inițială.

Cum a fost prima experiență de gătit în noua bucătărie?

După câteva săptămâni de cinat la restaurant și comandat mâncare acasă, a pune în funcțiune plita și cuptorul au transformat fiecare preparat într-o ocazie specială. Odată cu montarea traseului pentru evacuarea hotei, etapa finală din instalarea bucătăriei, e ca și cum aș fi pornit cu cheia o mașină gastronomică, iar acum mă bucur de drum.

Despre Alina

Alina lucrează ca General Manager pentru principala companie de import și distribuție de papetărie și birotică din România. Lucrează de aproape 20 de ani în cadrul companiei și își dorește să lucreze în continuare la aceeași companie pentru următorii 20 de ani. Au ajuns împreună la 101 angajați și o cifră de afaceri de peste 18 milioane euro.

Ce te-a atras la piața de papetărie și birotică?

Este o piață așezată, cu multe afaceri mici și medii la nivel național, afaceri de familie cu continuitate. Piața de office supplies este în continuare un tip de piață tradițională, unde interacțiunile sunt mai directe, de la om la om. Noi avem distribuție multi-channel, lucrăm cu librării mici și mari, redistribuitori naționali, hypermarketuri, inclusiv e-commerce.

După 20 de ani de activitate, ce îți oferă inspirația zilnică pentru job?

Sunt colecționară de instrumente de scris, în mod special stilouri. Avem în portofoliu game premium de stilouri, iar în materie de creioane, avem 2 game de creioane profesionale cu câte 120 de nuanțe fiecare. Avem creioane în 8 tipuri de gri, iar cum viața în sine este o paletă de griuri, găsesc zilnic câte o implicație existențială în ceea ce fac.

Cum este creionul perfect pentru tine?

Creionul perfect trebuie să fie moale să alunece bine, trebuie să fie pigmentat să lase urme și trebuie să miroasă frumos pentru că așa miroase lemnul.

Andrei Nicolescu

Andrei Nicolescu

Brand Manager MyKitchen | Telefon: 0751 785 785 | E-mail: info@mykitchen.ro | Sunt responsabil de activitățile de publicitate MyKitchen | Dacă vrei să colaborezi cu noi, sunt aici să fiu de ajutor.

MY KITCHEN STUDIO

Programări consultanță

Alege o dată și un interval orar din formular pentru a realiza o programare de consultanță design de bucătărie la showroom MyKitchen Studio.

MyKitchen. Bucătării cu personalitate.