Galerie foto
★ Click pentru zoom.
Ulf este un german bonom din Hamburg, Germania, care locuiește în România de 8 ani, iar în prezent lucrează într-o companie reprezentanţă a unui mare concern german, lider european pe piaţa finisajelor pentru construcții. A cunoscut-o pe viitoarea soție, Doina, la job-ul anterior când lucra în sectorul de telecomunicații și infrastructură de rețele, într-o companie grecească cu filială în România.
Ulf călătorește între diferite țări de aproape 17 ani datorită activității profesionale, a lucrat și locuit pentru diferite perioade în orașe din Germania, Africa, Grecia, Olanda, Ungaria, Elveția, iar acum locuiește în București.
So where is my home?
După ce am cunoscut-o pe Doina am știut că îmi doresc să rămân alături de ea în România, iar câțiva ani mai târziu, ne-am decis să ne mutăm împreună într-un apartament nou, într-o zonă preferabil centrală.
În 2019 așteptam un copil împreună, acum avem o fetiță care a mai crescut un pic și deja înțelege 3 limbi, română, germană și engleză.
În acea perioadă locuiam fiecare în chirie, deci momentul era perfect pentru o schimbare. Am cumpărat apartamentul de pe blvd. Barbu Văcărescu în 2019 la construcția unui nou complex rezidențial, însă construcția fost întârziată datorită pandemiei. Am ajuns să ne mutăm efectiv în apartament la finalul lui 2021.
Ulf
Cum ați abordat proiectul de amenajare interioară?
Do it yourself. Dar cu ajutor strategic din partea lui Andrei Gângă, art director MyKitchen. Andrei a venit cu ideea pentru layout-ul central de bucătărie open space cu peninsulă și masa snack, cu deschidere către living room și trecere dinspre coridor.
Ideea a fost ca peninsula cu masa snack de lemn cu formă de picătură să devină un loc central de socializare, un eye-catcher, ceea ce s-a și întâmplat în practică. Ne place să avem musafiri și toată lumea gravitează natural spre bar și masa snack.
Ulf
Ne-a plăcut foarte mult modul personalist de abordare, bazat pe întrebări de lifestyle, ca un terapeut de design interior. A durat cam 2-3 ore de discuții cu Andrei să traseze cu noi forma și funcțiunile bucătăriei pe o schiță cu adnotări.
Înainte de randările 3D nu ne puteam imagina cum se vor potrivi împreună, însă odată ce am văzut simulările și mostrele, totul a fost clar, logic și absolut minunat.
Ce a durat mai mult a fost alegerea culorilor pentru fronturi – fronturi de lemn versus fronturi de sticlă albă mată și blat de quartz. Dacă ești la prima experiență, e dificil să alegi din fotografii sau din mostre la showroom, trebuie să vezi mostrele acasă, in situ, în condițiile de lumină efective.
Doina
Bucătăria e un mix între stilurile celor doi, văzute din punctul de vedere al utilității și funcționalității. Ulf este un ‘city-boy’, cum ar zice Doina, îi plac elementele moderne, stilul minimalist, Italian design, vezi alegerea de sticlă mată pentru fronturile bucătăriei. Doina preferă esențe de lemn naturale, texturi naturale, o abordare mai caldă, de cămin.
Cum a fost procesul de design interior după livrarea apartamentului?
Proiectul de bucătărie a dat tonul pentru proiectul de design al casei. De asemenea, bucătăria a fost singurul mobilier livrat înainte de restul elementelor din amenajare. Eu am lucrat work-from-home din bucătărie de la peninsulă cât timp se desfășura șantierul de acasă.
După livrarea bucătăriei, a trebuit refăcut tavanul pentru instalarea aerului condiționat în toate camerele și a fost foarte dezordonat și obositor pentru un timp.
Doina
Ne-am ocupat singuri de amenajarea interioară, fără ajutorul unui designer coordonator. A fost un proces plăcut, dar stresant, inclusiv mult mai lung decât ne așteptam pentru că sunt multe operațiuni de sincronizat și proceduri specifice.
Privind în urmă, uneori nu am urmărit ordinea corectă a lucrărilor, ceea ce a făcut totul mai complicat, dar acum am învățat din experiență, suntem experți.
Ulf
Cei doi au închiriat multe apartamente de-a lungul timpului. Au avut apartamente mai mici, de 2 camere, dar acum se bucură de 4 camere și balcon, chiar în spatele peninsulei din bucătărie, cu spațiu generos pentru grătar, marea pasiune a lui Ulf.
It’s nice to settle down.
Îmi place că am reușit să creez cu Doina un loc al nostru, personal pentru amândoi. Dacă închiriezi pentru perioade scurte de câțiva ani, de obicei nu investești în spațiu și trebuie să te descurci cu elementele disponibile.
Mi-am dorit de mult timp o bucătărie modernă cum vedeam pe LinkedIn și Pinterest, iar odată cu noul apartament personal, am avut ocazia perfectă.
Am adus fiecare de acasă câteva obiecte preferate, cum ar fi lămpi vintage, vaze, decorațiuni, dar amândoi ne-am dorit un fresh start cu obiecte noi, moderne, alese individual și mobilier personalizat.
Ulf
Suntem prieteni pe LinkedIn?
Apropo, Ulf ne urmărește de mult timp pe LinkedIn, primim câte un Love la fiecare nou proiect, și a dorit musai o bucătărie italiană de la MyKitchen. A vrut să vadă ce idei avem pentru spațiul său de apartament, Doina a făcut programarea, iar astfel i-am cunoscut pe cei doi.
Bun moment să îți amintim să ne urmărești pe LinkedIn.
Cum am abordat proiectul?
Andrei Gângă, Art Director MyKitchen
Este un proiect de bucătărie cu o geometrie și o organizare riguroasă, stil nordic, dar totusi discretă, ‘germană’, care exploatează din plin tehnologia și materialele de ultimă generație, iar aici notez în special fronturile din sticlă sablată chimic, care aduc efectul de translucență și lejeritate vizuală.
Am vrut dintotdeauna să utilizăm masa snack în formă de picătură din catalogul Zampieri Cucine, o priveam cu admirație în fotografiile de catalog, i-am prezentat-o lui Ulf și Doinei și le-a plăcut din prima. Am creat bucătăria în jurul acestui punct de atenție și am separat zona de bucătărie față de living room cu o peninsulă.
Blatul snack este din lemn de stejar milenial – lemn excavat – și reprezintă factorul emoțional care definește caracterul timeless al întregului proiect.
Materiale
- Fronturi baze și corpuri suspendate: Sticlă sablată chimic albă pe ramă din aluminiu Champagne
- Fronturi coloane: Furnir ‘Grigio Londra’, 20 mm
- Blat de lucru: Quartz Santa Margherita ‘Vermont’ (mat)
- Placări de perete: Quartz Santa Margherita ‘Vega’ (lucios)
Elemente speciale
- Mască pentru centrală termică cu fronturi „Grigio Londra” cu efect dogat
- Placare cu deschidere batantă pentru acces tehnic distribuitoare
- Blat snack Zampieri Cucine „SEGNI” „Rovere Fossile” – furnir stejar milenial excavat
- Priză telescopică pentru blat cu 3 posturi Schuko + 2 USB
- Sistem de iluminat
- Electrocasnice incorporate: Frigider, mașină de spălat, cuptoare, plită cu inducție
Te gândești la un proiect de design de bucătărie?
Clienții vin la noi pentru sfaturi profesionale de proiectare și construcție a unei bucătării personalizate, însă ceea ce oferim în consultanță este mai presus de tehnică. Oferim o ureche avizată pentru a asculta preferințe, dorințe, visuri, idei de design și materiale care reflectă stilul viitorului proprietar.
Viziunea noastră în proiectarea bucătăriei reflectă viziunea ta.
Programări de consultanță
Alege data programării și un interval orar pentru o discuție de consultanță design de bucătărie la showroom MyKitchen Studio.