Andrei și Leila

Bucătăria mea este sanctuarul meu, un loc unde îmi place să-mi petrec timpul. Designul este exact așa cum ar trebui să fie – elegant, dar subtil reconfortant.

‘Colaborarea cu MyKitchen este pentru noi o experiență etalon, care servește drept referință pentru o relație perfectă client-designer. În decursul a doar câtorva întrevederi, timp în care am identificat provocările specifice spațiului, soluția oferită a fost atât de naturală, încât nu am avut niciun moment senzația că trebuie modificat ceva. A existat de la bun început o intuiție și un echilibru în design, încât și acum, după 1 an de zile, ne minunăm și ne bucurăm deopotrivă, de un spațiu mic, dar care se simte mare. Iar asta se numește Artă.’

Andrei

Bucătăria mea este sanctuarul meu, un loc unde îmi place să-mi petrec timpul. Designul este exact așa cum ar trebui să fie – elegant, dar subtil reconfortant. Emană un sentiment de siguranță, fiecare obiect având locul său potrivit. Designul armonios și continuu al bucătăriei reflectă caracterele noastre, oglindind conexiunea și echilibrul dintre ordine și exuberanță. Este un spațiu care se simte cu adevărat ca un atelier.’

Leila
VEZI PROIECT

Ulf și Doina

Am primit ajutor strategic din partea lui Andrei 

Andrei a venit cu ideea pentru layout-ul central de bucătărie open space cu peninsulă și masa snack, cu deschidere către living room și trecere dinspre coridor.

Ne-a plăcut foarte mult modul personalist de abordare, bazat pe întrebări de lifestyle, ca un terapeut de design interior. A durat cam 2-3 ore de discuții cu Andrei să traseze cu noi forma și funcțiunile bucătăriei pe o schiță cu adnotări.

Înainte de randările 3D nu ne puteam imagina cum se vor potrivi împreună, însă odată ce am văzut simulările și mostrele, totul a fost clar, logic și absolut minunat.

VEZI PROIECT

Andrei D.

Andrei Gângă de la MyKitchen mi-a redesenat bucătăria pe loc, deși venisem cu o altă schiță de mobilier

Am ajuns la MyKitchen la recomandarea arhitectului cu care am lucrat și casa. Inițial gândisem o insulă pe mijlocul încăperii, dar Andrei mi-a propus ideea de peninsulă laterală și mi-a plăcut instantaneu pentru că am obținut mai mult spațiu.

Bucătăria în sine este foarte practică, gândită pentru acces rapid și gustări la peninsulă, cu totul aflat cumva la îndemână, dar ascuns la locul lui.

VEZI PROIECT

Andreea I.

Ne-a plăcut să lucrăm cu MyKitchen pentru că au venit cu idei noi, au avut imaginație, au adus un touch personal.

Am primit de la Andrei Gângă, Art Director MyKitchen idei de proiect mai bune decât din partea altor studiouri care ne-au lăsat pe noi să facem proiectul, să venim noi cu idei, să aducem noi elementul de inovație.

Când apelezi la un studio de design, te aștepți să primești idei la care nu te-ai gândit, iar MyKitchen au reușit să ne citească foarte bine dorințele și motivațiile și să le transpună în design.

VEZI PROIECT

Alex și Dana R.

Pentru bucătărie am venit la MyKitchen, am știut că de la bucătărie începe totul în designul interior.

Bineînțeles că am vizitat și alte showroom-uri, dar procesul a fost mai dificil și nu primeam ce ne doream, era fie prea scump, fie lipsit de imaginație.

Andrei ne-a redesenat proiectul inițial pentru a obține mai multe de la spațiul de bucătărie și living room, ceea ce ne-a super plăcut, a venit cu viziune fresh. 

Sunt foarte mulțumită de configurație, materiale, compartimentare, de sistemele de închidere pocket-doors, de design, de livrare și montaj.

VEZI PROIECT

Irina R.

Sunt mulțumită de colaborarea și înțelegerea găsită în MyKitchen ca partener pentru acest proiect.

Bucătăria a devenit parte din casă. Am o bucătărie utilă ce transcende ideea de bucătărie. Poate să fie și-un loc de citit, de lucru. Este un spațiu în care găsești aproape de toate. Inclusiv cărți, alimente pentru suflet.

VEZI PROIECT

Adi T.

People passionate about their work.

Involved beyond just drawing a kitchen and ticking another client, willing to understand/see the space and dependencies around it. They managed to reinvent my kitchen having to deal with the difficult geometry. Very satisfied with the result and I highly recommend them.

PS: Sometimes Andrei may seem a bit too passionate about his work and strong on his opinions but it’s just a guarantee that with inputs from both sides you can get a great result.

VEZI PROIECT

Alex și Laura

Am făcut click în 30 de secunde.

Când a auzit că suntem bucătari, lui Andrei i-au sclipit ochii că poate proiecta o bucătărie cu influențe de restaurant, cu suprafețe de inox și spații generoase de lucru. Ne-ar fi plăcut, poate că ne-ar fi folosit mai mult, însă nu ne dorim asta, avem deja unde să ne facem de cap.

Ne-am dorit un spațiu elegant, o bucătărie de-acasă ca o zonă de relaxare, o zonă de extensie a livingului. Suntem sătui de gătit, nu ne place să gătim hardcore acasă, după ore de lucru în restaurant, însă bucătăria trebuie să fie gândită și echipată „ca pentru război”.

Bucătăria este exact cum ne-am gândit să fie – să ne facă plăcere să lucrăm în ea sau să stăm degeaba, la discuții cu prietenii.

VEZI PROIECT

Tudor și Divina

O călătorie despre oameni cu care am rezonat, o comuniune de prietenie și energie pozitivă.

Am crezut că cea mai dificilă parte a construcției unei case este cea structurală, de inginerie constructivă, însă am ajuns să înțelegem că personalitatea casei este conferită de amenajarea interioară, iar aceste detalii aduc magia în cămin. Mai mult decât materiale, șantier și liste Excel, construcția și amenajarea casei și a bucătăriei au fost o călătorie despre oameni cu care am rezonat, o comuniune de prietenie și energie pozitivă.

VEZI PROIECT

Ghenadie Ceban

Mai mult decât un executant de mobilier, Andrei este un creator de bucătării.

În 2 ore ne-am contrazis de 4 ori, însă ne-am împăcat la mijloc cu o variantă care ne-a plăcut amândurora. Mi-a părut bine că am fost contrazis, refuzat și eventual ghidat de Andrei în proiectarea bucătăriei.

A pornit de la ideile mele teoretice, a refuzat rezolvările practice de primă mână, m-a ajutat să îmi definesc dorințele și așteptările cu privire la mobilierul de bucătărie. Mai mult decât un executant de mobilier, Andrei este un creator de bucătării.

VEZI PROIECT

Sorina Marin

Ne-a fost ușor să alegem MyKitchen deoarece aici totul este la superlativ: consiliere, design, materiale și montaj.

De multe ori, când vedem o bucătărie perfectă, ne gândim cât de mult ne-ar plăcea sa fie a noastră.

Prima preconcepție a fost aceea legată de dimensiunea bucătăriei noastre de 6 mp dintr-un bloc vechi.

Ne gândeam că nu are cum să arate așa spectaculos și că nu vom mai avea spațiu de lucru dacă vom umple toți pereții cu mobilă. Nimic mai puțin adevărat. Toți cei care intră în bucătărie au aceeași impresie ca noi, că este mult mai mare decât înainte. Și acest lucru se datorează design-ului desăvârșit, materialelor de bună calitate și atenției la detalii.

A doua preconcepție a fost legată de preț. După ce am fost și am văzut mai multe bucătarii cu preț similar, ne-a fost ușor să alegem MyKitchen deoarece aici totul este la superlativ: consiliere, design, materiale și montaj.

Mihai George

Foarte mulțumit.

Oameni profesioniști și politicoși. Atât proiectarea cât și montajul au fost excelente și ne-au îndrumat spre soluția cea mai bună.

Carmen Cauni

Oameni minunați din mâna cărora ies lucruri de calitate, recomand.

Cristian A.

Vreau să vă mulțumesc pentru profesionalismul echipei, calitatea materialelor și a procesului de instalare.

Alina M.

Am avut încredere totală în viziunea creativă pentru bucătăria mea și în echipa MyKitchen pentru montaj, proiectul a ieșit perfect.

În afară de o chestiune tehnică minoră, nu am modificat nimic din propunerea inițială.

La urma-urmei, de ce să intervii peste specializarea unui proiectant plătit să te ajute?

VEZI PROIECT