Colecțiile de la Zampieri Cucine pornesc de la o filosofie de viață – bucătăria este centrul casei, un mediu convivial, un spațiu util, un spațiu vital.
Cu fiecare configurație de bucătărie, Zampieri conturează un dialog între producția tehnologică și sensibilitatea pentru materiale antice precum lemnul și piatra pentru a defini un stil contemporan, cu referințe din modernismul italienesc de la mijloc de secol trecut.
Sistemele Zampieri asigură un nivel ridicat de personalizare datorită unei selecții generoase de finisaje pe baza unor structuri de forme foarte versatile.
Succesul sistemelor Zampieri Cucine este rezultatul eforturilor depuse în cercetare.
Zampieri Cucine produc propriile materiale, iar fiecare colecție de mobilier vine cu o inovație la nivel tehnic, atât constructivă, cât și de producție a materialelor și finisajelor.
Acolo unde avem materiale învechite natural (click Play la video să vezi lemnul milenar extras din albie de râu), acestea sunt procesate și tratate cu lacuri speciale de fabrica Zampieri pentru a menține aspectul natural și pentru a asigura durabilitate în timp.
Colecția Multilignum este disponibilă pentru toate sistemele Zampieri.
Stefano Cavazzana este lead designer Zampieri Cucine pentru mobilier de bucătărie, baie, dining room și living room.
Atunci când proiectăm o bucătărie personalizată Zampieri Cucine, utilizăm o gamă extinsă de elemente și materiale de construcție, un inventar tehnic sistematizat și rafinat de Stefano Cavazzana.
Stefano Cavazzana este născut la Mestre, Italia, în 1966, a absolvit cu onoruri Universitatea de Arhitectură din Veneția. În studioul său din Mestre se ocupă de arhitectură, design și grafică corporativă.
Printre criteriile sale care contribuie la dezvoltarea unui obiect în ansamblu, unul important este cel referitor la posibilitatea de a conduce proiectarea către un grad tot mai mare de sinteză, în încercarea de a elimina tot ceea ce este de prisos din punct de vedere funcțional și constructiv pentru a obține un rezultat formal de mare esențialitate.
Această rigoare de proiectare devine o parte integrantă a unei rigori poetice, adică personale, intime, iar Stefano Cavazzana caută poezia pentru a spori capacitatea obiectelor de a deveni prezențe în sine.
*Foto Stefano Cavazzana & Paolo Zampieri
Bun venit la noi în bucătărie.
Te așteptăm la showroom să compunem împreună un concert de stimuli multisenzoriali pentru bucătăria ta de acasă.
Misiunea noastră este să oferim o experiență elegantă a design-ului modern de mobilă bucătărie la comandă pentru a hrăni inteligența, viața socială și domestică, prietenii și familia.
La showroom dezvoltăm proiecte, aici ținem evenimente, aici ne întâlnim cu prieteni vechi și noi, aici se întâmplă magia din culisele bucătăriei.